Pentru unii, raspunsul e foarte simplu, pentru ca exista ramuri ale MTB-ului unde bicicletele sunt destul de “standardizate”. Astfel:
- pentru Downhill (DH) se folosesc doar biciclete FS, cu suspensie cu o cursa foarte mare, HT-urile, desi folosite in trecut, nu mai sunt folosite azi deloc in aceasta disciplina;
- pentru Trial, se folosesc doar biciclete HT cu o forma speciala de cadru, foarte jos si, la modelele foarte specializate, fara tija de sa;
- pentru Dirt Jump, Street si alte discipline ce includ sarituri si trick-uri, in general se folosesc biciclete HT cu un cadru foarte bine intarit, mai scurt si cu o pozitie mai joasa. In ultima vreme au inceput sa apara si cadre FS pentru aceste discipline, dar ele sunt utilizate deocamdata mai rar;
- o categorie ceva mai noua de biciclete, bune atat la coborari dificile cat si la urcare, sunt cele de All Mountain si cele de Freeride, acestea de asemenea fiind FS-uri cu cursa medie a suspensiei
Intrebarea se pune in schimb pentru cei ce vor o bicicleta de Cross-Country (XC) sau una pentru ture simple la munte. Aici, oferta producatorilor este variata, toti oferind atat modele HT cat si modele FS, in diferite modele si cu echipari de la cele mai ieftine pana la echipari de top.
Asadar, dorim o bicicleta pentru ture la munte si XC. Cum alegem?
Bicicletele Hardtail
Avantaje:
- sunt cea mai ieftina solutie, fiind singura optiune sub pretul de 1000 euro. Asta nu inseamna ca nu exista si modele scumpe, cele cu cadru din carbon sau titan si echipare de top putand sa ajunga usor la sume de 3-5000 euro. Oricum, se poate gasi o bicicleta HT buna la preturi de 300-500 euro;
- au o constructie mai simpla, fara sistemele complicate de articulatii ale unui model FS, ceea ce le face mai fiabile in timp si mai ieftine ca intretinere (practic, la un cadru HT singura componenta consumabila este urechea de la schimbator)
- ofera o rigiditate mai mare in functionare si, implicit, o transmitere mai eficienta a fortei de pedalare, desi exista si modele FS cu posibilitatea de blocare a suspensiei care se transforma la nevoie intr-un HT. De multe ori totusi, un FS cu suspensia blocata nu este la fel de rigid ca si un HT;
- greutatea unui cadru HT este mai redusa decat cea a unuia FS din aceiasi clasa de calitate;
- cadrul HT ofera o geometrie fixa, ceea ce face ca pozitia corpului si anumite distante, cum ar fi linia lantului (chainline) sau distanta de la sa pana la axul pedalelor sa nu se modifice, astfel nu exista influente asupra pedalarii sau franarii. La cadrele FS, in general, exista astfel de modificari, desi diverse tipuri de geometrie incearca sa le elimine pe cat posibil;
- un avantaj mai rar amintit este posibilitatea de a le transporta pe umar pe bucatile lungi de push-bike. Exista insa si modele FS care au posibilitatea asta, avand suspensia in afara triunghiului principal al cadrului;
- permit fara probleme instalarea de suporti de bagaje pe partea din spate a cadrului.
Dezavantaje:
- cel mai mare dezavantaj al bicicletelor HT fata de cele FS este, bineinteles, faptul ca toate socurile produse de trecerea rotii din spate peste denivelari sunt transmise aproape integral biciclistului. Nu numai ca acest lucru este incomod si produce socuri puternice asupra sistemului osos, dar la viteze mari la coborare poate duce la destabilizarea partii din spate a bicicletei. De asemenea, la urcare peste obstacole mari, bicicletele HT risca sa piarda din aderenta, aceasta fiind mai buna la cele FS.
Toate acestea duc la o viteza mai mica de deplasare pe teren foarte accidentat. Totusi, socurile nu sunt transmise in proportie de 100%, o parte din ele fiind amortizate de anvelope, cu atat mai bine cu cat acestea sunt mai voluminoase si mai putin umflate. O camera mai usoara sau de latex permite de asemenea o amortizare mai buna a socurilor. In fine, in functie de materialul din care este construit cadrul HT, acesta poate la randul sau sa preia din soc.
Din acest punct de vedere, aluminiul este cel mai rigid, la polul opus fiind otelul. Carbonul este un material care permite obtinerea rigiditatii dorite pe diferite sectiuni ale cadrului, astfel ca exista cadre de carbon care au partea din spate (bascula) intentionat construita mai flexibila pentru a mai prelua o parte din socuri.
Concluzie : Bicicletele HT sunt alegerea numarul unu pentru persoanele care beneficiaza de un buget redus. De asemenea, sunt preferate de cei care merg mai rar pe drumuri cu denivelari dure (bolovani, radacini), precum si de cei ce doresc sa aiba o accelerare cat mai puternica. Ele sunt potrivite atat ca si MTB de oras care iese din cand in cand la munte, cat si ca bicicleta de competitie, exceland in special in probele pe distante scurte, gen XCO (competitie de XC ce presupune parcurgerea de mai multe ori a unui circuit de cativa km).
Bicicletele Full-Suspension
Avantaje:
- cel mai evident avantaj este ca suspensia spate filtreaza in totalitate denivelarile intalnite. Astfel, o coborare pe bolovani devine dintr-o zguduire continua, o coborare lina cu un usor balans sus-jos;
- pe portiunile cu bolovani si radacini, ele ofera posibilitatea de parcurgere cu o viteza superioara, indiferent daca e vorba de urcare, coborare sau plat;
- socurile primite de sistemul osos al biciclistului sunt mai mici.
Dezavantaje:
- pretul de achizitie este mare, cele mai ieftine modele FS incepand de la 1000 de euro, cu o echipare modesta. Nu va lasati pacaliti de orice bicicleta FS noua mult sub acest pret, acelea sunt de o calitate proasta, in loc de suspensie au doar un arc ce destabilizeaza bicicleta in loc sa o stabilizeze, iar jonctiunile de la cadru sunt pe bucse de proasta calitate, care isi vor face imediat joc. Verificati la achizite ca jonctiunile mobile ale cadrului sa fie pe rulmenti (mai putin cele unde se prinde amortizorul) si ca amortizorul sa fie unul de calitate, cu revenire controlata (rebound), nu doar un simplu arc;
- datorita mobilitatii cadrului, exista pierderi de energie la pedalat, care se observa mai bine pe suprafete plane si pe asfalt. Producatorii au venit in intampinarea acestei probleme cu suspensii care se blocheaza, transformand cadrul in unul aproape la fel de rigid ca un HT (in general, mai exista o mica pierdere in articulatii), sau sisteme mai avasate, inteligente, care pot deosebi miscarea de pedalat de cea produsa de trecerea peste un obstacol si reusesc sa nu influenteze pedalatul dar totusi sa amortizeze socurile de la obstacole;
- cadrul fiind mai complicat, exista mai multe puncte de uzura, incluzand aici rulmentii si bucsele din jonctiuni si amortizorul care si el contine piese ce se uzeaza. Practic, bucsele cu care e prins amortizorul si rulmentii necesita sa fie schimbati dupa o perioada de folosire iar amortizorul, la fel ca si furca cu suspensie, necesita o intretinere periodica pentru schimb de ulei, inlocuirea garniturilor, etc…
- suspensia spate necesita reglare in functie de utilizator;
- greutatea unui cadru FS este mai mare decat cea a unui cadru HT de aceiasi calitate;
- cadrele FS nu permit montarea facila a unui suport pentru portbagaj in spate. Exista totusi modele de suport cu prindere doar pe tija de sa, dar acestea nu sunt la fel de fiabile si rezistente ca si cele cu prindere si pe bascula spate;
- in functie de tipul de articulatie, modificarea geometriei cadrului poate influenta functionarea bicicletei prin modificarea distantei dintre sa si pedalier, modificarea liniei lantului (chainline) cu influenta asupra pedalatului sau pot influenta franarea, la unele modele prin apasarea franei pe disc suspensia fiind blocata.
Concluzie: Bicicletele FS sunt preferate de cei care merg mai mult pe trasee montane, cu bolovani, radacini si alte obstacole. In competitii, ele sunt preferate la probele lungi, cum ar fi cele de XCM (maraton – desfasurat pe distante de peste 50 km) sau cele in mai multe etape. Totusi, modelele scumpe cu greutate foarte redusa si sisteme de suspensie hi-tech, au inceput sa fie folosite cu success si in competitii de distanta scurta.
Ultimul rand
Achizitia unei biciclete FS pentru ture pe asfalt, prin oras sau pe drumuri forestiere de calitate buna este o cheltuiala inutila, fiind de preferat la acelasi pret sa se cumpere un HT mai de calitate, care va aduce mai multe beneficii utilizatorului. Pune in balanta avantajele si dezavantajele, gandindu-te la ce vrei sa folosesti bicicleta : astfel, vei putea lua o decizie corecta.
Pentru
alegerea corecta a marimii trebuie sa tineti cont atat de inaltimea dvs
cat mai ales de lungimea picioarelor (vezi imaginea din stanga).
Marimea cadrului de cele mai multe ori se exprima in inch si se masoara
din centrul axului pedalier si pana la tija de sa, comform imaginii din
dreapta. Marimea cadrului este principalul factor de 'ajustare' a
bicicletei astfel incat sa vi se potriveasca. Restul "ajustarilor" fine,
cum ar fi pozitia (mai comfortabil sau mai sportiv) se face din unghiul
si lungimea pipei ghidonului si din pozitiionarea seii care poate fi
pozitionata mai in fata sau mai in spate cu +/- 2-3 cm. Vom creea in
curand un tutorial video in care va vom prezenta metodele de ajustare a
pozitiei dvs pe bicicleta.
1817 - Von Drais, un baron neamt, inventa prima bicicleta, sau prima
“masina mergatoare”, pentru a se deplasa mai repede pe aleile gradinii
regale. Bicicleta avea doua roti egale, cu ghidon la cea din fata, si
era construita toata din lemn. Dar, oare, fara pedale, lant si frane,
cum se mergea pe ea? Foarte simplu: te suiai, te impingeai cu picioarele
in pamant, si-ti faceai vant, exact ca la trotinetele din zilele
noastre. Doar ca bicicleta mergea cativa metri, dupa care impinsul cu
picioarele trebuia repetat. Acest model - numit si “drezina”, sau “cal
de placere” - nu a avut prea mare succes, deoarece, din cauza ca era
din lemn si ii zdruncina foarte tare pe cei ce incercau, nu se putea
merge cu ea decat pe un drum foarte drept, fara denivelari. Si va dati
seama ca acum aproape 200 de ani aceste drumuri nu prea existau, decat
in gradinile palatelor sau in unele parcuri.
Mai tarziu, pentru a elimina riscul “caderii in cap”, s-a inventat un
nou model si mai interesant: bicicleta cu roata inalta in spate. Ambele
modele nu au rezistat insa prea mult, deoarece in scurt timp s-a trecut
din nou la cele doua roti egale, aparand in plus pedalele legate prin
lant si pneuri in loc de cauciucuri. Proaspata inovatie, ce facea mersul
mult mai confortabil, a fost adusa in 1887 de un medic veterinar
irlandez, pe numele sau John Boyd Dunlop. Tot el a inventat doi ani mai
tarziu pneurile pentru automobile, iar in 1890 a infiintat una dintre
cele mai mari companii producatoare de pneuri din lume: DUNLOP. Revenind
la bicicleta cu pneuri (pneul este format din cauciuc si camera, exact
ca la bicicletele de azi), vorbim despre unul dintre modelele care a
fost foarte apreciat la vremea lui. Astfel, femeile au trecut incet -
incet de la fusta si corset la o imbracaminte mult mai lejera, pentru a
putea merge mai comod cu bicicleta.
In 1929 apare bicicleta Lindy, cu aripi la roti, numele ei venind de la
americanul Charles Lindberg, primul om care a traversat cu avionul
Oceanul Atlantic, in mai 1927. In 1933, Schwinn introduce camere
speciale la pneuri, asemanatoare cu cele de la motociclete, bicicletele
fiind accesibile aproape tuturor copiilor din America. Acum incep sa
apara bicicletele special facute pentru copii de compania Sears, “Soimul
negru” fiind un model care pana in 1950 a fost prezent pe piata
bicicletelor pentru cei mici. Tot compania Sears, in 1966, a deschis
“epoca spatiului” in industria bicicletelor, mai ales cele pentru copii,
modelele fiind tot mai aerodinamice, facute din metale foarte usoare
(crom si aluminiu), vopsite in culorile rosu stralucitor - pentru baieti
si albastru - pentru fete.
